Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

  • Facebook Page
  • Yahoo! Messenger ID
EVY's Cleaning Atunci cand sanatatea si confortul conteaza!

 

EVY Stie Tot: Ingrijirea Parchetului

Parchetul este mobila cea mai pretioasa si cea mai vizibila, care pune in valoare toata casa. Pentru a beneficia cat mai mult timp de aspectul unic al parchetului trebuie avute in vedere urmatoarele  instructiuni de curatare si intretinere a acestuia:

I. Sfaturi pentru toate tipurile de finisare:

  • Indiferent de tipul de finisare, fiecare podea de parchet trebuie spalata, aspirata si lustruita cu o carpa moale in fiecare zi sau ori de cate ori este necesar pentru a indeparta mizeria si praful de pe suprafata. Daca se va circula pe un parchet murdar si plin de praf este cel mai rapid mod de  strica finisarea acestuia.
  • Niciodata sa nu turnati apa pe parchet, deoarece aceasta nu face decat sa matuiasca, in anumite cazuri iremediabil, suprafata de parchet cu care intra in contact;
  • Aspirati parchetul, in functie de trafic, avand atasata o perie moale aspiratorului. Stergeti apoi parchetul cu o carpa uscata si moale de preferinta din bumbac – aceasta va reface lustrul parchetului. Daca veti considera necesar sa folositi o solutie de curatat utilizati numai solutii speciale pentru parchet, nu va recomandam sa folositi produse de curatat destinate gresiei, mochetei sau linoleumului;
  • Folositi carpete la usile de la intrare pentru a diminua cantitatea de mizerii ce pot ajunge pe suprafata parchetului;
  • Protejati parchetul impotriva zgarieturilor si a semnelor lasate de picioarele mobilierului si a tocurilor ascutite ale pantofilor. Plasati pe picioarele mobilierului bucati de fetru sau cauciuc moale pentru a evita zgarierea sau strapungerea parchetului. Atunci cand doriti sa mutati o piesa de mobilier grea intindeti o patura sau un covoras cu fata in jos, sub fiecare picior al acesteia si apoi trageti mobilierul cu grija.
  • Daca aveti parchet in bucatari  trebuie sa amplasati un covoras in dreptul chiuvetei si a cuptorului. Nu recomandam carpetele colorate care, imbibate cu stropi de apa de la chiuveta, pot sa se decoloreze si sa pateze astfel parchetul;
  • In general evitati caderea unei cantitati excesive de apa sau alte lichide peste parchet. Lemnul este un material natural care se dilata atunci cand absoarbe apa si se contracta atunci cand este perfect uscat. Imediat ce a fost udat stergeti parchetul cu o carpa moale si uscata
  • Urmele de pasi si petele care nu se sterg usor pot fi indepartate prin frecarea usoara cu o carpa si o solutie speciala pentru curatarea parchetului. In lipsa acesteia umeziti carpa in apa amestecata cu spirt mineral, curatati si apoi stergeti imediat parchetul cu o carpa uscata.
  • Urmele de guma de mestecat, carioca si ceara pot fi îndepărtate prin punerea unei pungi de plastic plina cu gheata peste depozitul de mizerie pana cand acesta se inmoaie si incepe sa se imprastie. Scoateti-l apoi cu grija si curatati parchetul imediat cu o carpa uscata.
  • In momentul utilizarii unei solutii speciale de curatare, aceasta va fi turnata pe carpa sau buretele cu care se va sterge in locul respectiv. In cazul petelor care nu se curata astfel puneti solutia respectiva direct pe pata si apoi stergeti imediat cu o carpa uscata.
  • Plasati stergatoare de picioare la toate intrarile din exterior. Acestea vor aduna cea mai mare parte din mizeria ce este adusa in casa pe pantofi. Aveti grija ca aceste covorase plasate la intrare sa nu aiba spatele din plastic sau sa nu fie cauciucate, pentru ca astfel pot decolora parchetul in zona respectiva. Dublati dosul acestora cu un material ce nu va zgaria sau afecta parchetul (bumbac, fetru). Scuturati sau aspirati aceste stergatoare cu regularitate.
  • Trebuie stiut ca tot ceea ce este facut din lemn in casa se va dilata sau contracta in functie de umiditatea din aer.  Indiferent de esenta lemnoasa din care este facut parchetul se recomanda utilizarea unui umidificator sau dezumificator in completarea aerului conditionat din incapere. Acesta va duce la mentinerea unei umiditati relative intre 50-65% si va mentine parchetul in stare perfecta. Temperatura optima a  încăperii este intre 18-21 grd. C
  • Schimbati din cand in cand amplasarea covoarelor din camera astfel incat sa omogenizati culoarea parchetului, intrucat datorita luminii solare, in locurile neacoperite, acesta va oxida.

II. Parchetul finisat cu solutii poliuretanice

  • Este interzisa utilizarea de: ceara,sapunuri uleioase,solutii pe baza de vinil, solutii de uz casnic pentru indepartarea prafului, cu exceptia celor speciale pentru parchetul lacuit, detergenti agresivi pe baza de amoniac, abrazivi sau silicon.
  • Petele de mizerie se elimina cu un burete umed si cu un detergent neutru.
  • Atunci cand parchetul isi pierde stralucirea / luciul este timpul pentru orefacere a finisajului. Pentru ca parchetul sa-si mentina calitatile si frumusetea ani la rand este recomandat refacerea solutiei de finisare a parchetului  o data la 12-18 luni, utilizati o solutie compatibila cu aceea care a fost utilizata initial.

III. Parchetul finisat cu ulei

  • Dupa aspirare, lustruiti parchetul cu o carpa moale, nu utilizati carpe colorate.
  • Pentru lustruire, utilizati solutii speciale pentru parchetul finisat cu uleiuri; in general se recomanda 1 – 2 curatari cu solutii speciale pe luna.
  • Parchetul finisat cu uleiuri poate fi restaurat pe portiuni, doar in locurile in care a fost afectat datorita zgarieturilor, arsurilor de tigara etc.
  • Pentru lacuirea parchetului finisat initial cu ulei, este de ajuns sa utilizati o solutie speciala de curatare a uleiului, nefiind necesara raschetarea parchetului.

IV. Parchetul finisat cu ceara

  • Nu utilizati niciodata o solutie de curatat pe baza de apa pe un parchet ceruit.
  • Aplicati ceara aditionala doar in zonele cu trafic intens si numai daca este necesar.
  • Evitati aplicarea unei cantitati excesive de ceara.
  • Petele terbuie indepartate imediat cu o carpa inmuiata putin in apa si alcool mineral sau cu o solutie speciala, dupa care parchetul trebuie lustruit bine in locul afectat cu o carpa uscata pentru a nu-si pierde luciul.
  • Parchetul finisat cu ceara ce nu a fost ingrijit de-a lungul timpului va necesita o curatare temeinica. Aplicarea unei solutii de reconditionare cu o carpa fina de fetru, curatarea uscata si receruirea completa a parchetului ii vor reface culoarea si luciul.
  • Atentie: solutiile de finisare pe baza de poliuretan si uleiurile nu pot fi aplicate peste un parchet deja finisat cu ceara.

De fiecare data va arata ca nou dupa operatia de reconditionare.
Un parchet din lemn este indestructibil si rezista o viata intreaga, decorand casa pentru generatii intregi.

Parchetul presupune o ingrijire atenta chiar si atunci cand vorbim de cel lamelar (stratificat sau laminat). Este rezistent la substante chimice, zgarieturi, coloranti si presiune, astfel incat poate fi folosit cu succes si in medii mai expuse (hol, bucatarie), dar si in zonele precum dormitoare, camere de zi.

Parchetele din esente exotice (bambus, teak, wenge) nu trebuie spalate cu sapun, apa sau detergent lichid, pentru ca toate aceste substante pot produce umflarea suprafetelor. Pentru o protectie suplimentara, aplicati pe suprafata parchetului un strat de ceara sau cu ajutorul unei carpe inmuiate in ulei de in care ii va reda stralucirea.

In timp,  in conditii intense de utilizare sau dupa solicitari dure, suprafata lacuita isi pierde luciul, caz in care parchetul se slefuieste, dupa care se aplica un strat de lac.

Cititi cu atentie instructiunile de pe ambalajele produselor de intretinere si curatare, si asigurati-va ca sunt destinate sau se preteaza folosirii lor pentru parchetul dumneavoastra.

Recomandam folosirea produselor special destinate pentru intretinerea parchetului, si apelarea la un specialist pentru cazuri mai speciale (murdarire excesiva, pete, ...)